Finlanda pregăteşte o revoluţie: Fără maşini personale, în Helsinki, din 2025

Editorial Credit: Stocksnapper / Shutterstock.com

Editorial Photo Credit: Stocksnapper / Shutterstock.com

Dacă privim ideea de la Bucureşti, pare o nebunie curată. Dar iată cum arată planul nordicilor, prin care vor să scape de traficul de coşmar, să elimine stresul dat de maşina personală (taxe, impozite, consum, parcări, amenzi etc.) şi să dea un „push” şi tehnologiei.

Conform noii strategii de transport, nu vei mai avea voie să intri în oraș cu mașina proprie, iar în interiorul acestuia vei putea circula doar cu sistemul clasic de transport în comun sau cu alternativele moderne: mașini care pot fi închiriate la minut din orice parcare (sistemul ridesharing), mașini autonome care sunt chemate prin telefon și te lasă la adresa dorită sau autobuze la cerere. Vor exista şi maşini destinate strict transportului copiilor.

Oamenii activi ar trebui să scape de stresul parcărilor şi aglomeraţiilor la primele ore ale zilei, pentru că ar avea posibilitatea folosirii autobuzelor, troleibuzelor şi tramvaielor, care ar folosi rute flexibile, în funcţie de cererile călătorilor, exprimate, desigur, tot prin intermediul telefoanelor mobile.

Un preambul la această strategie a fost Kutsuplus, un proiect-pilot de doi ani, care a eşuat, însă, din lipsa finanţărilor municipalităţii. Microbuzul putea fi comandat printr-o aplicaţie mobilă, care calcula şi cea mai avantajoasă rută. Călătoria cu microbuzul Kutsuplus era mai scumpă decât cea cu un autobuz tradiţional, dar mai ieftină decât cea cu taxiul.

Editorial Photo Credit: Kutsuplus

Editorial Photo Credit: Kutsuplus

Mai sunt 10 ani până când Finlanda vrea să implementeze noua strategie de transport în Helsinki, dar deja putem să visăm la oraşe fără poluare, accidente, ambuteiaje şi cu muuulte locuri de parcare.

Sursa: FastCoexist

Despre autor

Lasă un comentariu

*