Primarul orașului Câmpulung Moldovenesc a semnat, marți, la Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) contractul de finanțare pentru finalizarea lucrărilor la pârtia de schi din Masivul Rarău. Edilul Mihăiță Negură a anunțat că valoarea contractului este de patru milioane de euro, iar lucrările vor fi încheiate la 31 decembrie 2016.
„Mâine dau ordinul de începere a lucrărilor, iar utilajele să treacă la treabă, pentru că timpul e scurt”, a declarat primarul, potrivit newsbucovina.ro.
Lucrările la pârtia de schi din Câmpulung Moldovenesc ar fi trebuit să fie gata încă de la sfârşitul anului 2012, dar au fost sistate din cauza lipsei finanţării, după ce s-a efectuat 80% din proiect.
Potrivit lui Negură, citat de newsbucovina.ro, pârtia va începe de pe platorul din Masivul Rarău, de la cota 1.564 şi va avea 4.200 de metri.
FOTO: campulungmoldovenesc.ro